top of page

Antreprenor pur-sânge

De către

 Ciprian Mailat

 -

16 aprilie 2019

„Nici eu nu știu dacă o să-mi reușească, dar am sute de idei – Eu nu mă împiedic de un eșec.” Asta îi scria, în 1987, unui prieten, Octavian Radu. Fără să realizeze în acel moment, îi povestea despre esența antreprenoriatului.

Despre viziune, despre curajul de a încerca și despre puterea de a trece peste încercări. Adică, despre ceea ce avea să trăiască chiar el timp de aproape trei decenii. 

Toată lumea îl știe drept fondatorul lanțului de librării Diverta, care operează în prezent peste 25 de unități în toată țara. Însă cariera de businessman a lui Octavian Radu a însemnat implicarea de-a lungul timpului în circa 100 de firme, câteva eșecuri, dar și cel puțin zece exituri. 

Omul de afaceri a început să aibă succes în domeniul de business în anii ’90, iar în 1998 el ajunsese deja să vândă către Antalis firma RTC Paper Boards, specializată în domeniul hârtiei tipografice.

În 2003, divizia de hârtie tipizată a RTC, Euro Paper Converting, este vândută companiei grecești Inform P. Lycos la un preț estimat la 10 milioane de euro. Patru ani mai târziu, în 2007, au loc cele mai multe exituri. Radu a vândut atunci Pay Store, firmă de distribuție a cartelelor telefonice, grupului britanic PayPoint, pentru circa 15 milioane de euro, distribuitorul de apă în sistem watercooler Aqua Regis către Cumpăna pentru circa un milion de euro și Best Distribution companiei grecești CD Media.

Tot atunci el a cedat acțiunile pe care le deținea la Adra Retail, importatorul Otto în România, către partenerul său de afaceri Adrian Thiess și a făcut un schimb: 40% din acțiunile AAV Group (care adusese în România brandurile Esprit, Springfield și Women’s Secret) în schimbul preluării integrale a drepturilor de franciză pentru magazinele Debenhams.

Tot în 2007 Radu a închis Depozitul de Vinuri și Depozitul de Legume și Fructe, iar în 2008 a vândut ProCA, divizia de distribuție de produse IT&C a RTC, către RHS Company, și pachetul de 70% din acțiunile Curiero către Iulian Mihăilescu. Nu trebuie uitat nici că în 2011 Radu a vândut RTC Proffice Experience fondului suedez de investiții Oresa Ventures și magazinele Aldo către Otter Distribution.

Rivalul poștei

În 2013, Octavian Radu a închis și magazinele Debenhams pe care le opera în Plaza România și București Mall. Asta după ce, începând cu 2009, sub impactul crizei, a renunțat treptat la celelalte 12 francize de fashion pe care le deținea. Una peste alta, grupul RTC, care fusese evaluat la 200 de milioane de euro în perioada de boom, ajunsese într-o situație mai grea.

Omul de afaceri nu s-a descurajat și a continuat să lupte pentru companiile rămase în picioare și să dezvolte unele noi. El se mândrește, de pildă, că valoarea datoriilor firmelor sale s-a redus la doar 2,5 x EBITDA, nivel considerat acceptabil de către experți (de pildă, raportul datorii/EBITDA pentru cele mai mari 500 de companii americane este în prezent de 2,3). Dar și cu faptul că a demarat o afacere nouă, o plantație de afine.

Însă una dintre cele mai importante mișcări ale lui Radu din ultima vreme a fost să achiziționeze în 2017 PostMaster, un serviciu de livrare plicuri deținut de Österreichische Post, și de a fuziona apoi PostMaster cu TotalPost, o companie similară în care omul de afaceri era acționar minoritar. În acest mod, noua firmă, numită Pink Post, a devenit principalul concurent al Poștei Române. Octavian Radu se aștepta la venituri de 15-20 de milioane de euro în 2018 de la entitatea nou creată, în care deținea 63% din acțiuni.

Mereu jumătatea plină

Dincolo de momentele mai grele din trecut, Octavian Radu rămâne un om vesel și optimist și este mândru de contribuția sa la crearea unei economii de piață funcționale și moderne în România.

El crede că principalul atu al țării noastre în acest moment este insistența Uniunii Europene de a investi masiv aici și de a ne integra, în timp ce cele mai mari riscuri sunt deficitul comercial și plecarea în masă a tinerilor peste granițe, dar și lipsa de predictibilitate fiscală și legislativă plus insuficientele investiții în infrastructură și educație.

Totodată, Octavian Radu nu ascunde că este mândru de flexibilitatea sa ca om de afaceri care a fondat, vândut sau închis, de-a lungul vremii, nenumărate companii și care a știut să se adapteze mereu la noile provocări din piață. El dezvăluia în primăvara lui 2018 că era implicat în trei proiecte de achiziții și că, în ciuda sfaturilor prietenilor, se uita cu atenție spre piața de servicii financiare, mai exact spre IFN-uri. Nici nu e de mirare, de altfel, de ce unul dintre moto-urile lui Octavian Radu este „Barierele sunt în capul nostru”.

Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.

contact us

+40 314 344 228
​+40 314 344 229
+40 732 333 332

skype: tce.international

tce.national

twiter:

tcewws

  • curier international Linkedin
  • Curier international Facebook
  • Curier international Twitter
unde suntem prezenti

Our services are GLOBAL and are operated both from our Romanian and European stations:

Romania 24-26 Sabareni Road Street, 060647 – 6st District, Bucharest

Hungary 1097 Budapest, Gubacsi út 30

Luni -Vineri  08:30 -17:00

Sambata Duminica : inchis

  • Packaging and transportation restrictions for international courier services
  • General conditions of delivery of international courier services
  • TCE COURIER Privacy Policy 
  • Information on the processing of personal data of TCE COURIER clients
  • Personal Data Processing policy
  • ANPC
  • List of localities in the TCE Courier International Network
  • List of TCE International Courier offices
  • Connecting EMAG/CEL/OKAZII/CARREFOUR Marketplace via FAMSHOAP

UTILS FOR COURIER INTERNATIONAL SERVICES

from where can receive with TCE courier
  • Package Pickup Hungary

  • Package Pickup Bulgaria

  • Pickup Package Czech

  • Pickup package Slovakia

  • Pickup Package Germany

  • Package Pickup Poland

  • Pickup Package Austria

  • Pickup Package France

  • Pickup Package England

  • Pickup Package Italy

  • Pickup Package Holland

  • Pickup Package Denmark

  • Belgium Package Pickup

  • Pickup Package Spain

where you can send with TCE courier
  • Parcel Delivery Hungary

  • Parcel Delivery Bulgaria

  • deliveryl Package Czech

  • Delivery Package Slovakia

  • Delivery Parcel Germany

  • Delivery Package Poland

  • Delivery Parcel Austria

  • Delivery Parcel France

  • Delivery Parcel England

  • Delivery Package Italia

  • Delivery Parcel Holland

  • Delivery Package Denmark

  • Delivery Package Belgium

  • Delivery Package Spain

SERVICES TCE CURIER INTERNATIONAL
  • National Courier Romania

  • Online Courier Hungary

  • Online Courier Bulgaria

  • Online Courier Czech Republic

  • Online Courier Slovakia

  • Online Courier Poland

  • Road Courier Europe

  • Courier International Envelopes

  • Air Courier

  • Cargo Romania

  • Cargo Hungary

  • Cargo Bulgaria

  • Cargo Europe

  • Fulfillment

NEWS-01-02-480x480.jpg
NEWS-01-02-480x480.jpg
NEWS-01-02-480x480.jpg
NEWS-01-02-480x480.jpg
NEWS-01-02-480x480.jpg
NEWS-01-02-480x480.jpg
  • Tips for a proper packaging of shipments by international courier
  • Useful information for international courier submissions
  • How to choose the right international courier for you
  • Blog Courier Services Romania

curier national | curier international| curier online ​© 2010 TCE HOLDING

bottom of page